'Metropolă' anemică și dezolantă, cum izbutești tu a scurge din mine tot ce reprezintă dorință de a trăi cu adevărat...
Chipuri apatice și grupări de betoane îmbâcsite; Tablou deloc feeric,impuls de a cerceta în detaliu fiece prilej să te te părăsesc.
Obosești și îngreunezi traiul,inhibi motivație,aspirații. Un punct insignifiant pe hartă,oază de neîncredere,asasin al vivacității mele juvenile.
Eu te voi părăsi...
Existența mea în tine se va șterge gradual,lent,însă sigur. Nemilos. Nemilos precum monocroma scrisoare din mâinile mele reci,ale cărei litere se scurg alene pe cioburile vremii.
Vremea. Inamicul din plan secundar. Mă privează de sustragerea rapidă din tine.
Și din nou zac neputincioasă la nenorocitul ăsta de birou,și iarăși număr,aștept anii,anii...anii până când sfioasele, fragilele aripi au să crească integral,au să se fortifice și îmi vor permite și mie -în final- să zbor. Zbor lin,înalt...departe. Și din zbor să livrez filele monocrome și fade. Și tu să-mi auzi,să-mi simți consternările,oraș mort...
Până și fotogenia te-a părăsit. Ori...din mâinile tremurânde ce încercau să te plaseze într-un plan ușor liric s-a cam scurs dexteritatea.

